Gigi Becali a jignit jucătorii Stelei după eșecul cu Astra Ploiești, numindu-și proprii fotbaliști drept „vagabonzi”. Finanțatorul din Ghencea a primit însă o replică din partea suporterilor steliști, prin vocea AISS. Fanii organizați în Asociația Independentă a Suporterilor Steliști i-au amintit lui Becali de declarația făcută după plecarea lui Victor Pițurcă, atunci când a spus că nu putea respecta condiția tehnicianului de a nu vorbi după meciuri despre jucători.
Redăm replica AISS postată pe siteul fanilor:
„V-au umilit iarăși „vagabonzii” de jucători? Și-au bătut joc de dumneavoastră niște jucători „vagabonzi”? Steaua nu mai spulberă pe nimeni? „Vagabonzii” de suporteri s-au săturat si jucati cu stadionul gol?
Nu vă faceți probleme, important e că nu aveți cancer la limbă”, se arată pe fcsteaua.ro.
Suporterii Stelei organizează duminică 17 aprilie un protest împotriva lui Becali la „Palatul” acestuia din Aleea Alexandru, de la ora 15:00.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER